Probabil ca eu nu o sa ma invat minte niciodata ca lucrurile astea ok, care vin asa, pe neasteptate, chiar atunci cand am nevoie, de care ma entuziasmez ca un copil de 5 ani, tocmai pentru ca sunt neasteptate si in perfect timing, au si un dark side, de fiecare data( CRED CA ESTE O REGULA DE BAZA). Ma arunc cu capul inainte si le traiesc si le consum si-mi manifest bucuria, fericirea, fara vreun gand ascuns, fara vreo teama Si apoi, taman cand nu ma astept, sunt trantit din nou in negura din care tocmai iesisem. Because shit just happens. Iar asta intr-o secunda, nu mai mult.
Am trecut de la extaz la agonie de atatea ori incat ma mir ca inca sunt luat pe nepregatite. Rar mi s-a intamplat sa le traiesc in aceeasi zi. Sa incep in extaz si sa termin in agonie, nu e tocmai o zi usoara. Si, desi imi spun mereu ca-mi asum si caderile astea, ca inteleg motivele si mecanismele, atunci cand le traiesc si cand ma macina am senzatia ca intregul univers are ceva cu mine. Nu vreau sa fiu ala intelegator, rational, nu vreau sa aud “stii, eu ti-am spus ca…”, iar eu sa dau din cap si sa aprob desi in mine e o furtuna cu potential de tsunami. Dar nici nu pot sa ma dezlantui. Ca sa uitam de probleme...de la agonie trebuie sa trecem la extaz. Cred ca toti dintre noi am avut momente in viata noatra, cand credeam ca totul se sfarseste, dar efectiv totul se prabuseste in fata noastra, am gasit acea urma de speranta, fie ea si falsa, care sa ne permita sa respiram, sa ne ridicam de pe pamantul tocit de sute cazaturi. Saptamana asta sper ca o sa se termine exact ca un maraton, la care eu trebuie sa ajung primul, indiferent ce ce mijloace foloseesc, sau pe cine ranesc, doar ca sa imi urmaresc sentimentul. Da, Da, sunt egoist, vreau sa fiu si eu egoist, si sa ma iubesc macar odata. Am impresia ca oamenii dun jurul meu fac asta tot timpul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu