M-am hotarat sa ma intorc la blog-ul meu, in care nu am scris de foarte mult timp, nu ca nu as fi vrut, dar timpul este cel care imi comanda toate miscarile. Probabil, ca multi dintre noi, vrem sa facem lucruri care ne sunt foarte utile..dar nu.
In toata aceasta perioada, in care am fost absent, s-au intamplat multe ...chiar foarte multe lucruri..pozitive si negative.
Azi sunt melancolic, nostalgic si un pic depresiv . Dar las' ca trece. Trebuie sa scriu mai des pentru ca mi-e dor de scris si asa trec eu peste zile mai grele. Iar vara asta e cam grea, ca o bara de fier care-ti cade in cap de undeva de sus, de la etajul 200.
Indragostirea de un om seamana foarte mult cu descoperire a unui spatiu, care nu il cunosti, si nu stii daca esti sigur. Il vezi mai intai de la departare, te uiti cu binoclul, faci niste calcule, apoi faci rost de cheie si urci scarile. Apoi te tot plimbi, fara sa-ti faci planuri. Apoi te muti cu totul incercamd sa ocupi fiecare coltisor. Constati dupa o perioada, ca lucrurile care le-ai strans de-a lungul timpului nu incap in casa - spatiul care cu ceva timp in urma il vedeai ca pe locul perfect. Dar, cu toate astea incepi sa-l iubesti pe fragmente: faptul ca uneori clipeste prea des, sau ca nu poate sa ridice o spranceana, degete lungi si ramuroase, ca rade sacadat cand e nervos si mult prea zgomotos cand e cam ametit. Apoi iti dai seama ca sunt cateva lucruri care te enerveaza, care nu-ti prea plac. Dar te trezesti ca-ti convin si alea, la un moment dat. Pentru ca se potrivesc cu celelalte si potriveala asta o are numai el, nimeni altcineva. Asa ca incepe sa-ti placa si sforaitul-pufaitul lui si sireturile dezlegate si camasa cu un nasture lipsa Si te trezesti ca tot descoperi lucruri noi la el si-l tot deconstruiesti in bucati din ce in ce mai mici. Ne indragostim de un intreg si ajungem sa-l iubim pe bucatele.
