Life moments

Cu toti, ne aducem aminte de clipele placute petrecute alaturi de persoane dragi. Dupa o perioada, aceste clipe se transforma inevitabil, in amintiri. Am incercat sa fac tot ce imi sta in putinta sa te inteleg si totusi sunt momente cand simt ca mintea mea o ia razna, e lovita de un semntiment de vinovatie, care persista! Nu pot sa pricep de ce ma vrei, dar nu vrei... De ce renunti cu atata usurinta la noi, tocmai tu care iti doreai atat de mult sa iti acord atentie, sa fii in centrul atentiei? Nu ma mai mira nici reprosurile interminabile, fara discernamant, lucrurile privite numai dintr-un unghi, intotdeauna favorabil celuilalt. Tot timpul esti in mintea mea si alergi, fara sa obosesti niciodata. Fac ce fac, si tot la tine imi sare gandul, gandul care este nascut pentru tine. Nu pot si nici nu vreau sa te scot din mintea mea. Nu te pot ascunde intr-un dulapior pe un raft de mult uitat si prafuit, la “inmagazinat amintiri”... Am observat ca oricat de apropiat ai fi de o persoana si orice ai face pentru a o multumi, la un moment dat, isi va arata imensa indiferenta pe care o are pentru tine. Daca stau bine sa ma gandesc, toate acestea mi se par normale, intr-o lume in care toti au impresia ca doar lor li se cuvine, ignorand orice prezenta intamplatoare sau nu in viata lor. Ne impiedicam de principii, prejudecati, constangeri si obisnuinte. Cadem in minciuna ca sa le conservam, sau nu, depinde de fiecare, de puterea pe care o avem pentru a ne rupe de tot ce ne face rau. Dar supravietuim fara acest rau?Pe tot drumul asta presarat cu tot felul de rautati, minciuni si inselatorii, la care ne-au adus cei care s-au pretins tot timpul a ne fi apropiati, ce am invatat?

Sa nu mai pretuim nimic, sa fim reci, indiferenti, la fel ca toti cei care ne inconjoara! Poate sa mintim pentru a ne proteja de obsesiile noastre, sa ducem vieti duble, sa mergem mai departe pentru ca asa e in firea lucrurilor sau asa ni se impune, nu pentru ca am dori sa facem asta. Instinct de conservare sau numai un gust amar?

Si, unde am ajuns dupa ce am invatat toate astea? Sa ne dorim liniste, o liniste atat de adanca incat s-ar putea identifica uneori cu moartea, un spatiu numai al nostru in care sa visam pana innebunim, un sfarsit mai frumos decat toata aceasta viata in care ne-am zbatut pentru a fi iubiti, pentru a cunoaste o clipa de fericire!